Belgrad: Noul comandor al Romaniei, Boian Alexandrovici, si tufa de vasc care obliga

Belgrad, Serbia / Romanian Global News
luni, 31 martie 2008

  Este una dintre diminetile acelea, dintre noptile acelea care devin, incet, dimineti, in care mica armata de oameni ticaie dupa reguli proprii, in Romania, in Serbia. Suna ceasuri in Bucuresti, Giurgiu, Craiova, Timisoara, Arad, Negotin, Bor, Cladova, Alibunar, Varset, Novi Sad, ritualul diminetii, plecatul, bidivii aliniati isi servesc portia de jaratec, se pun in miscare taxiuri, trenuri, masini, autobuze, pasaportul, Doamne, am luat pasaportul?, astazi, craii cu tamaie si ambra merg la Belgrad, steaua nazuintelor noastre ne duce pe toti acolo, sa ne bucuram, se naste o noua zi, se naste o noua etapa in tot ce facem.

Vechile deprinderi interstatale nu mor, doar oamenii sunt noi: bisnitarii isi urca in podul trenului de Belgrad papornitele interzise, cativa stau de sase, vin politisti de frontiera cu fluturasi aberanti de completat, inca n-am obosit sa le explic, de atatia ani, ca cetatenia si nationalitatea sunt doua lucruri diferite, fluturasii lor nu stiu, ma intreb daca face parte din isteria Summitului - daca ar intelege toata lumea diferenta dintre cetatenie si nationalitate, poate n-ar trebui sa mergem azi la Belgrad sa ne bucuram, azi e 1-0 pentru nationalitate, a noastra, ma tem ca o sa asistam si la prelungiri…

Glastra nationalului in balconul cu plante al cetateniei… Ce discutie lunga, cate plante carnivore… Poti fi un bun cetatean al unei tari si cand nationalitatea ta nu este rastignita pe crucea cetateniei. Mergem la Belgrad, acolo unde vom fi alaturi de unul dintre cei care n-au vrut sa-si culce nationalitatea in patul lui Procust, sa si-o ajusteze si sa scape de supliciu, sa renunte la ce sunt. Astazi, Boian Alexandrovici, preotul roman din Timoc, cel care a ridicat prima biserica romaneasca din Serbia de Rasarit si tine, de ani de zile, slujba in romana, romanilor sai, cu toata prigoana pe care si-a atras-o pentru asta, va primi Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor. Distinctia i-a fost acordata de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu, si ii va fi inmanata, la Belgrad, de catre Excelenta Sa Ion Macovei, ambasadorul Romaniei in Serbia, in cadrul unei ceremonii care va avea loc la ambasada noastra.

N-am mai fost in centrul Belgradului de la bombardamentele de acum noua ani, pe Kneza Milosa se lucreaza la fatada Ambsadei Americii, Ambasada Croatiei isi ascunde geamurile cu un fel de metale cu vagi gaurele, nu sunt zile prea bune pentru ambasadele tarilor mai putin prietene, mai ales ca stai pe aceeasi strada cu institutii pe care le-ai tocat marunt intr-un razboi nu foarte indepartat. E vineri, sfarsit de martie cald, insorit, in Belgrad a inceput sa infloreasca liliacul, si totusi, am un nod in gat ce nu trece: imensele cladiri bombardate de pe Kneza Milosa sunt inca acolo, inca asa, isi casca gaoacele inca sparte spre un cer nepasator, fac cateva poze pe fuga si ma simt ca si cum as da cu piatra intr-un monument…

Ne primeste ambasada noastra din toate colturile de unde aparem. Salut oamenii, sunt 20 de zile de cand ne-am vazut aproape toti la Malainita, in Timoc, parca suntem un grup de activisti Green Peace pe care ii aduna delfinii in diferite colturi ale lumii. Ne strangem pe terasa, avem un soare frumos, are Boian taina lui sa faca sa fie soare oriunde trebuie sa se intample ceva important.

Nu cunosteam sediul nou al Ambasadei Romaniei din Belgrad, admir gradina frumoasa si bine ingrijita, ochii imi fug spre doua tufe de vasc dintr-un copac mare de langa noi, povestesc cuiva de traditia de a-l saruta pe cel drag sub ramuri de vasc, la inceput de an, ma intreb de norocul cui poate fi legat vascul crescut pe teritoriu arondat diplomatic, unei ambasade.

Excelenta Sa ambasadorul Ion Macovei aduce sulul in care este decretul de decorare, aduce cutiuta cu distinctia, le pune pe o masa si ne permite sa le studiem. Facem poze cu toate, e ilogic sa facem poze cu toate, stim ca nu vom folosi pozele astea dar suntem emotionati si timpul trece mai usor cand lucrezi.

In sfarsit, incepe ceremonia, si totusi, parca e doar o curgere lina dinspre ceva spre altceva, noi, activistii delfinilor, nu ne raportam doar la momentul de acum, pentru noi totul a inceput mai demult, mersul lui Boian in dreapta terasei pana langa ambasador, cuvintele de pretuire care ii sunt adresate, crucea ordinului – este totul atata de firesc de parca am fi trait inca o data toate aceste lucruri, candva, in trecut.

Ambasadorul ii prinde la gat lui Boian crucea ordinului, pelicula unui film straniu curge in mintea mea, Boian trudind la prima lui biserica, amenintarile cu moartea pe care le-a primit pentru ea, judecatile la care a fost tarat, limba romana care era iar in biserica, dupa atata amar de ani, in Serbia de Rasarit, drumurile lui la oamenii de pretutindeni care-l chemau, carora le aducea aminte ca sunt romani, pe care ii boteza, spovedea si inmormanta in limba lor, drumurile peste tot unde era nevoie, pentru a vorbi despre suferintele romanilor lui, pentru a cere drepturile care li se cuvin, apoi piatra de temelie pentru a doua biserica ce va exista in Timoc, si iar, mainile lui zdrelite si incercate de fier, de la facut boltari, pentru a trai si pentru a-si creste bisericile.

Acum, mainile lui Boian stau linistite peste pardesiul de deasupra sutanei, ambasadorul vorbeste scurt, doua minute pe ceas: “Se intampla destul de rar si este un gest semnificativ, care vine dupa un anumit timp de cand au inceput eforturile pe care le face parintele Boian Alexandrovici de a promova cultura, identitatea si religia in limba romana in Serbia de Rasarit. Eu sunt convins ca inceputul, important de aceasta data, pe care statul roman il face, in raport cu parintele Boian Alexandrovici, dar si in raport cu intreaga comunitate romaneasca din Serbia, inseamna foarte mult - asta trebuie sa dea speranta si incredere romanilor din Serbia, si noua, celor care lucram pentru aceasta, sa fim mai curajosi, mai ofensivi, si sa promovam identitatea, cultura si religia romaneasca in Republica Serbia, in limitele pe care ni le permite legea, la cel mai inalt nivel posibil. Eu doresc sa-l felicit pe parintele Boian Alexandrovici, doresc sa-i felicit pe toti cei care au venit astazi aici pentru ca se inscriu, in momentul acesta, intr-o comuniune cu totul speciala, va multumesc tuturor si sper sa mai avem ocazia nu doar sa inmanam decoratii ci sa ne implicam mult mai activ in tot ce fac acesti oameni de mare curaj si de mare raspundere. Si repet: nu vorbesc doar de Serbia de Rasarit, vorbesc de toti romanii din Serbia. Va multumesc frumos.”

Tanarul nou comandor al Romaniei spune si el cateva cuvinte, din care iau un fragment: “Excelenta Voastra, va multamesc foarte mult, multamesc tarii mame, asa ca sa cuprind pe toti din tara mama, si pe domnul presedinte Traian Basescu, si pe toti ailalalti, pe ministrul de externe, pe Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, pe toti fratii nostri din Romania, si preoti, si mirenii, si i-as multami aicea, si daca nu este cu noi, n-a putut, parintelui meu duhovnicesc, prea sfintitului episcop Daniil al Daciei Felix, care m-a hirotonit si care este primul din ierarhii romani care, dupa 200 de ani, a implinit cererea, cu voia lui Dumnezeu, a romanilor timoceni. Vreau sa spun ca distinctia asta si decoratia asta o primesc ca o decoratie care este trimisa poporului roman din Serbia si multamesc si tarii mame, si lui Dumnezeu, ca samt decoratia asta ca o recunoastere a romanilor din Serbia, la un nivel mai inalt - sa spun ca mai inalt decat asta poate ca nici nu exista. Va multamesc voua la toti care ati venit astazi si pot sa spun ca asa, intr-un fel, dedic decoratia asta Sfantului Parinte Niceta de Remesiana, care este apostolul daco-romanilor, si a cui biserica a inceput sa se construiasca cu doua saptamani in urma la Malainita, si o dedic tuturor crestinilor daco-romani, tuturor martirilor care a dat viata lor pentru Cristos, si pentru Evanghelie, si invatatura Evangheliei si Sfintei Scripturi”.

L-am fotografiat pe ambasador cum i-a prins crucea ordinului la gat lui Boian, cum i-a legat panglicile la spate, cum cum inca o cruce straluceste pe pieptul parintelui de la Malainita. Am prins cu grija, de fiecare data, in cadru si una din tufele de vasc din spatele nostru – Meritul Cultural e un sarut pe care intreaga tara i-l da, azi, lui Boian, pentru tot ce a facut pana acum, urandu-i toate cele bune pentru viitor.

Un scurt cocktail, declaratii, interviuri, o sedinta a liderilor romanilor din Serbia, discutii, discutii, intre toti si cu toti, de aici reincep deciziile pentru viitor, oficial il intreb pe Boian doar atat: ce face a doua zi, sambata. Imi spune: “Maine vin pictorii sa faca schite pentru ce va fi pictat in biserica”. Gravez rapid, in minte, o piatra cu inscriptia romana Q.E.D. – “ceea ce era de demonstrat”.

Iau o replica mai lunga de la ambasadorul Ion Macovei, despre importanta acestei decorari, de astazi: “Este, inainte de toate, un semnal important dat de Romania comunitatii romanilor din toata Serbia. Ei nu sunt uitati, in pofida criticilor. Evenimentul de azi are, pe langa greutatea specifica decoratiei inmanate, si un impuls pentru comunitatea romanilor din toata Serbia, de a-si continua toate eforturile pentru afirmarea culturii si, prin Boian Alexandrovici, mucenicul nostru, si pe cea religioasa. Semnalul este si pentru cei ce n-au incredere in ce face Boian, sau sunt rezervati, dar si pentru cei ce trebuie sa le dea posibilitatea sa se afirme. Am trait o sarbatoare mare la Malainita, impreuna, recent. De nu privim doar partea politica a zilei de azi, a fost o noua sarbatoare cu sufletul romanimii dinTimoc, Boian Alexandrovici. Partea festiva s-a incheiat, succesul se obtine usor, sa vedem de-l putem duce mai departe, daca Romania va face eforturi mai mari sa sprijine romanii din Serbia. Sunt mandru si fericit ca eu i-am decernat decoratia aceasta lui Boian. Sarbii din Romania au cu mult mai mult decat romanii din Serbia. Pentru mine nu exista romani din Voivodina si romani din Serbia de Rasarit, pentru mine exista doar romani din Republica Serbia si pentru ei lucram cu fratii nostri sarbi si sunt convins ca vom ajunge sa ne intelegem”.

Incet-incet au plecat preotii, politicienii, liderii romanilor din tot felul de locuri din Serbia, colegii din presa, Boian si cu mine suntem ultimii care mai trebuie sa iesim ca ambasada noastra sa poata sa se odihneasca dupa forfota de azi. Ambasadorul ne conduce pana in strada, pe poteca gradinii, cu bratele deschise, stam de-o parte si de alta a lui, presa si biserica, ultimele lucruri pentru viitorul apropiat au fost sopotite si asezate, ii stam in stanga si-n dreapta domnului Macovei ca doi cocori care trebuie sa-si ia, iar, zborul, ne arata locurile unde ne asteapta prietenii si masinile lor, ne da drumul spre lume, aproape ne impinge parinteste in ea, ca de pe marginea cuibului, candva o sa fie un alt prilej de intalnire, si altul, lucrurile nu se opresc aici, sarutul neamului tau, de sub tufa de vasc, obliga, obliga foarte mult.

Pentru Romanian Global News, Ramona Balutescu